UN IUNEA A RTEI CO REGRAFICE DIN R OMANIA
U N A C O R
CRITERII SOMATOFIZIOLOGICE ÎN SELECȚIA PENTRU COREGRAFIE
de
Mihaela Iosif
Sinopsis
Un dansator trebuie să aibă pe lângă forță și mobilitate, o coordonare cât mai bună (abilitatea de a lucra diferite părți ale corpului împreună), o conștientizare kinestezică foarte dezvoltată (în scopul de a cunoaște și controla poziția și starea corpului), de control al corpului. greutății corporale și echilibru în mișcare, o conștientizare dezvoltată a spațiului în momentul mișcărilor de dans, un foarte bun simț al ritmului, și a muzicii. În concluzie, (pre)selecția copiilor trebuie făcută cu responsabilitatea tocmai faptele faptului că arta presupune un efort constant atât fizic cât și psihic încă de la vârste fragede și că în raportul cu duritatea aceleiași, copilul trebuie să înțeleagă că vocația în sine. nu constituie un sacrificiu, ci o alegere proprie - un mod de viata.
- Iosif Mihaela -
În cadrul selecției subiecților compatibile cu criteriile anatomo-fiziologice specifice dansului clasic și nu numai, nu trebuie neglijată perspectiva genetică, știu că există un raport evident între constituția fizică a genitorilor și descendenți. În trecut observațiile de genul acesta se făceau empiric, unii profesori (cei cu mai multă experiență) solicitând prezența părinților la școală în perioada examinărilor pentru a-și putea face o impresie legată de perspectiva dezvoltării ulterioare a candidaților. Rezultatele obținute în sfera determinării genetice a unora cu importanță grafică se datorează pentru anumite caractere de corespondență efectuate prin diferite metode, marea majoritate derulată în domeniul sportului de performanță. Nu cunosc să se fi făcut vreo cercetare științifică sub acest aspect la noi în țară, explicația fiind dată de interesul mult mai mare acordat sportului către regimul trecut decât artelor în general, știu că este faptul că sportul era o componentă majoră a propagandei comuniste.
Pentru inițierea unei cercetări minim științifice privind criteriile de selecție ce pot fi luate în considerare atunci când inițiem un concurs pentru ocuparea unor locuri într-o școală de profil coregrafic trebuie să ne întoarcem în principal la definirea științifică a tipului somatic ideal. Referitor la tipul somatic funcțional și determinarea lui ereditară s-au obținut o serie de date prin variate metode genetice (metoda gemenilor, a asemănării dintre părinți și copii, a arborelui genealogic etc.). Pe lângă tipul somatic ideal trebuie să luați în considerare abilitățile motrice ale candidatului. Baza fenomenelor motrice o constituie însușirile somatice, fiziologice și psihice.
Cea mai frecventă greșeală în tipul de selecții practice în trecut a constituit-o punerea accentului - din perspectivă negativă - pe considerarea țesutului adipos al (în principal candidatelor) considerate în mod eronat ca fiind supraponderale și, deci, inapte pentru dans.
Cercetările recente arată că printre însușirile somatice principale se numără și acelea care caracterizează aparatul locomotor, mai puternic genetic decât țesutul adipos. Coeficienții de corelație și de iritabilitate sunt mai mari în acest caz pentru țesutul osos decât pentru cel muscular, iar coeficienții de corelație ai acestor două țesuturi sunt mai ridicați comparativ cu cei ai țesutului adipos.
Fără îndoială, însușirile esențiale nu pot fi schimbate cu ajutorul exercițiilor motrice, astfel încât să se obțină transformări datorate exclusiv unui proces de modelare efectuat prin intermediul unor exerciții particulare pe probleme specifice unui subiect. În acest caz este necesară selecția indivizilor cu masa, înălțimea și proporționalitatea corporală ideală pentru tipul constituțional pentru o anumită disciplină coregrafică știut că între dansul clasic și celelalte discipline există diferențe majore ale tipologiilor generale acceptate în lumea spectacolului. Dintre multipli parametri morfologici, înălțimea (talia), proporțiile segmentelor corporale și tipologia somato-sexuală au o însemnătate prioritară în selecție. Lungimea corpului și a extremităților, greutatea corpului, lărgimea bazinului și a coapselor, circumferința taliei, a pieptului, a feselor, umerilor, precum și depozitele de grăsime din diferite părți ale corpului s-au dovedit a fi integrate ereditare.
Din acest compartiment al cercetărilor, cel mai important aspect pentru selecția și orientarea copiilor îl constituie datele cu privire la structura corpului. Aceasta (cu deosebire „masa activă a corpului”) este, după cum sa stabilit în ultimii ani, un nou parametru al capacităților funcționale ale organismului omenesc. Masa activă a corpului se corelează bine cu capacitatea aerobă maximă, adică cu nivelul cel mai ridicat al consumului de oxigen atins în regim de efort maximal (VO2 max.), cu forța musculară, rezistența și cu alte calități motrice. Alți parametri care trebuie să luați în calcul atunci când vrem să privim în perspectivă evoluția unui subiect sunt: structura corpului, interacțiunea dintre activitatea fizică, hrană și după cum au cercetările, factorii genetici. Structura corpului este unul dintre cele mai importante criterii de selecție pentru profilul coregrafic. Înălțimea corpului și proporțiile segmentelor acestora sunt în mare măsură determinată ereditar.
Multe studii privind determinarea genetică au fost dedicate estimării coeficienților de corelație dintre înălțimea corpului părin și aceea a urmașilor, înălțimea descendenților dintre diferite vârste și cea a ascendenților de grade variate dar și dintre tipurile de activitate fizică și dezvoltarea sistemului osos. (DA Bailey) [1] . Studiile demonstrează că acești coeficienți de corelație dintre descendenți și ascendenți sunt foarte variabili, depinzând atât de vârsta și sexul copiilor, cât și de starea materială a populației.
Iritabilitatea [2] înălțimii corpului – sa constatat - înregistrează indici superiori pe măsura înaintării în vârstă. Coeficienții de iritabilitate în procesul de creștere a sistemului osos atingând cele mai mari valori la capătul adolescenței. De aceea, rolul factorilor de mediu în determinarea înălțimii corpului descrește cu vârsta. Coeficienții de iritabilitate, calcule pentru grupa de vârstă cea mai mare, pot fi considerați ca măsură exclusivă a rolului eredității în determinarea înălțimii corpului. Rezultă, deci, câteva concluzii care prezintă o importanță deosebită pentru selecție, și anume: coeficienții de corelație dintre înălțimea corpului la părinți și la urmași cresc o dată cu vârsta, atingând valorile maxime ale grupului de vârstă mai mari. Aceleași valori luate în calculul nivelului grupelor de vârstă inferioare sunt relativ scăzute și se formează la un nivel similar cu valorile analoage ale populațiilor din afara Europei în ciuda faptului că între țările europene și cele extra-europene există diferențe majore în aceste condiții de viață și de hrană, privite în ansamblu. .
Indicele iritabilității înălțimii crește, de asemenea, o dată cu vârsta, înregistrând diferențe mari în funcție de metoda de estimare. Prin urmare, înălțimea fiului poate fi prognozată pe baza înălțimii tatălui, iar a fiicei, pornind de la înălțimea mamei.
Pe de altă parte însă, trebuie să aveți în vedere că, în general, noua generație înregistrează indici superiori de dezvoltare fizică comparativ cu aceea a părinților, fenomenul descris de oameni de știință ca sindrom sau fenomen. de accelerație sau – prin extensie - de neotenie. [3]
Cunoscând înălțimea corporală, se poate stabili valoarea celorlalte proporții ale segmentelor corporale. De asemenea, pentru stabilirea tipului somatic s-au făcut cercetări, determinându-se coeficienții de iritabilitate ai dimensiunii craniului. Se știe că există diferite tipuri de craniu, spre exemplu, cu diametrul antero-posterior mare (dolicraniu) sau mic (brahicraniu). Stabilirea tipului sexuală ereditar, prezenta de asemenea, importanță pentru selecția în cadrul specializărilor coregrafice. Determinarea parametrilor morfologici genetice condiționați care definesc tipul somatic sexual este absolut necesar, obținerea performanței fizice este măsurată de o anumită rată de masculinitate sau feminitate. Este un fapt constatat că o bună susținere a efortului fizic și o atingere a unor performanțe de nivel superior este mult mai frecventă în cazul subiecților feminini cu sau rata mai mare de masculinitate. Acest determinism biologic se află și el sub control genetic.
Plecând de la conceptul de mozaic al androginiei (Draper) [4] , potrivite pentru fiecare individ este dotat cu caractere feminine și masculine în diferite proporții, sa încercat în timp sau conturare cât mai exactă a conceptului de constituție a sexualității, alături de aceea de constituție somatică (somatometria). Oamenii de știință au stabilit tipuri de somatomorfice: hipermasculin, masculin, hipomasculin (unidiferențiat), mixt (bisexuat), hipofeminin (unidiferențiat), feminin, hiperfeminin. Aceasta permite de o prognoză în proporție 90% a ratei de masculinitate sau feminitate în dezvoltarea subiecților încă din etapa antepubertară, fiind deosebit de utile în selecția viitorilor balerini din motivele deja expuse mai sus și care se referă în principal la capacitatea viitorilor elevi. susține sau rata crescută a efortului pe unitatea de timp.
În urma unor cercetări recente devine tot mai evident faptul că esențială pentru orice selecție ce vizează alegerea unor candidați apți pentru performanță fizică trebuie să țină cont de stabilitatea globală a tipului de construcție corporală după diferite metode genetice, bioelectrice etc. (Kretschmer [5] , Scheldon, Heath-Carter, Conrad, Briant, Willoughby), cu evidențierea corelațiilor între diferite tipologii citate și capacitatea sporită în susținerea efortului.
Oricât ar părea de bizar în raport cu vechile metode aplicate în procesul de selecție pentru disciplinele coregrafice, cercetările științifice tot mai aprofundate au adus în lumină corelații nebănuite între lucruri care păreau determinate de purul hazard. Astfel, cercetările de ultimă oră au evidențiat faptul că până și descifrarea dermatoglifelor (amprentelor) palmare și plantare capătă sau tot mai mare importanță în cadrul stabilirii criteriilor morfologice de selecție.
Cercetări asupra bolții plantare efectuate de St. Milcu și colaboratorii săi încă din anul 1932 atestă rolul diferențiat pe care-l poate avea valoare diferită la indivizi a unghiului dintre axa anatomică (calcaneu-spațiul interdigital) și cea funcțională (calcaneu-halice), acesta putând fi responsabil pentru anticiparea unor specificități anatomo-funcționale și a diverselor particularități în susținerea diferitelor tipuri de efort. Referitor la parametrii fiziologici ai tipului somatic, pe care, din motive didactice, îi abordăm împreună cu cei morfologici, putem remarca apoi: este greu de făcut o diferențiere netă între cercetările care au ca obiectiv proprietățile motorii pe de o parte, și cele care studiază factorii. fiziologici-functionali, pe de alta.
Cu alte cuvinte, în cadrul unui proces de selecție științifică, dincolo de metodele tradiționale (bazate fundamentale dacă nu exclusiv pe ”ochiometrie” și pe teste anatomice sumare) ar trebui să vă luați în calcul și examinări ce țin de fiziologia efortului în cadrul unui examen medical. complex dacă nu complet. Altfel, rata eșecului profesional poate fi foarte mare în cadrul unei discipline atât de dificilă cum este dansul. Din această cauză consider că este oportun să prezint parametrii fiziologici care pot sta la baza unei mai bune selecții în corelație cu determinismul lor asupra nivelului calităților motrice.
Viteza. Înțelegând prin ”viteză”, rapiditatea cu care este executată o mișcare sau o serie de mișcări, aceasta este inclusă, în principal, de două elemente fundamentale: funcționarea sistemului nervos și, în principal, a scoarței cerebrale, unde se realizează întreaga comandă, coordonarea. și reglarea mișcării. Durata medie (stabilită în cadrul unor cercetări medicale-de 70-82 m/s) a acestor operații poate fi redusă prin antrenament, în dorința obținerii unei accelerații motrice cât mai mari. În acest sens pot fi imaginate și puse în aplicarea exercițiilor care pot înlesni formarea unor stereotipuri dinamice motrice într-un timp cât mai scurt, ținând totuși cont de fapt că aceste produse sunt de regulă conținute genetice sub raportul rapidității de instalare.
Metabolismul muscular este complex de reacții chimice care se produce la nivelul țesutului muscular în timpul efortului. În ceea ce privește selecția, metabolismul muscular interesează în primul rând sub aspectul reacțiilor fiziologice care se produc la nivelul musculaturii motrice, a grupelor de mușchi care asigură energia necesară contracțiilor musculare responsabile de efectuarea unor mișcări complexe în condiții de anaerobioză [6] .
Energia se definește prin raportul dintre lucrul mecanic ce poate fi dezvoltat de anumite grupuri musculare în cazul efortului prelungit și a celui de viteză în condiții de anaerobioză. Rezultatul descompunerii ATP [7] în ADP [8] și acid fosforic în mușchi, și raporturile cantitative dintre acești parametri nu pot da o imagine cuantificabilă în ceea ce realizarea realizarea cuplajului excita-contracție ca marca a energiei musculare. Refacerea legăturii fosfat-macroergice se asigură la începutul pe seama unei legături similare a fosfocreatinei, iar în continuare are loc glicoliza anaerobă, care conduce la eliberarea de energie cu transformarea acidului piruvic în acid lactic, ce se acumulează în mușchi ca urmare a datoriei mari de O2 (circulația și respirația nu pot asigura necesarul de O2 într-un timp atât de scurt impus de desfășurarea efortului) și influențează negativ capacitatea de contracție a mușchiului. Rezultă deci că, în efortul de viteză, al doilea element esențial, după nivelul funcționalității SNC [9] , este capacitatea de efort anaerob.
Desigur toate aceste considerații despre – în fond – fiziologia musculaturii pot părea lucruri colaterale procesului de selecție și exterioare bagajului de cunoștințe de specialitate de îngrijire trebuie să dispună un profesor de dans. Totuși, în condițiile în care, cel puțin deocamdată, asistență medicală pe coordonată sportivă nu este asigurată în sistemul de educație coregrafică, o abordare fie ea și de suprafață a acestor probleme frecvente cu care se poate confrunta la un moment dat un profesor de specialitate nu. mai poate fi amânată.
Este deja cunoscută frecvența cu care poate apărea în cazurile de efort susținută criză musculară cunoscută sub numele de ”miozită de efort”. În condițiile în care profesorul nu poate diagnostica acest fenomen recurent în cadrul antrenamentelor, poate recomanda continuarea lor în deficitul evident al elevului, consecințele unei astfel de decizii putând fi foarte grave. De aceea consider că în condițiile actuale ale pres care se pune pe elevi pentru obținerea unor performanțe tot mai mari, profesorii ar trebui să aibă obligația de a-și completa studiile cu cunoștințe din zona medicinii sportive pentru a putea preîntâmpina producerea unor accidente – pe de o parte – și scăderea randamentului elevului în timp pe de altă parte.
Sub raport morfologic, sa dovedit că fibrele musculare care asigură viteza sunt cele albe, bogate în mitocondrii și echipament enzimatic oxidoreducție. Proporțiile acestor fibre sunt genetic determinate și pot fi stabilitate pe baza biopsiei musculare. Pornind de la acest substrat morfoologic, se poate constata că în prognozarea perspectivei obținerii unor bune rezultate în ceea ce este cea mai controlată și anduranța în executarea unor exerciții tehnice cu grad ridicat de complexitate și în urmărirea ratei de progres obținute prin antrenament specifice obținerii de rezultate bune. în ceastă direcție o valoare deosebită pot avea următoarele determinări:
- timpul de reacție. Cercetările lui A. Demeter atestă următoarea clasificare în acest domeniu: până la 180 ms – foarte bine, până la 190 ms – bine, 210-230 ms – mediu, peste 230 ms – slab. Există multe tipuri de aparate și cronografe electronice pentru aceste determinări pe care, din păcate școlile cu profilul coregrafic le ignoră.
- modalități științifice de măsurare, capabile să nu ofere date obiective despre calități și despre potențialul unor subiecți apelează deja în cadrul unor discipline sportive la aparaturi adecvate scopurilor urmărite, și anume: cronaximteria, electromiografia și electroencefalograma sunt frecvent întâlnite. pentru stabilitatea nivelului de excitabilitate, știut fiind că viteza este măsurată de acest parametru.
Electromiografia permite înregistrarea secusei [10] musculare (contracția izolata), determinând durata, intensitatea și forma ei, comparativ cu aspectele optime ce condiționează sub raport neuromuscular performanța.
Cronaxia, reprezentând durata impulsului de circuit dreptunghiular cu amplitudinea egală cu dublul reobazei (intensitatea circuitului care determină sau contracție musculară minimă) ce produce o contracție minimă și care trebuie să aibă valori mai mici (sub 0,18 ms), acestea indicând un prag. ridicat de excitat (alfa).
Iată doar câteva din modalitățile științifice, obiectivul prin care se adresează – odată aplicate și în cadrul disciplinelor coregrafie – s-ar putea avansa pe calea conceperii unui set de teste mai eficiente în ceea ce privește selecția și urmărirea evoluției elevilor angrenați în cadrul unei discipline atât. de complex cum este dansul. Toate calitățile analizate mai sus se mai pot în evidență și prin multe teste mai simple, la un profesor, printre care:
- testul mașinii de scris, pentru viteza de repetiție (rapiditatea apăsării pe 85 de clape ale mașinii de scris). Valorile optime trebuie să reprezinte peste 110 puncte la mâna stângă și peste 120 la mâna dreaptă (în cazul dreptacilor);
- capacitatea de efort anaerob, cu valori variabile în funcție de disciplina (proba) tehnică, trebuie să se situeze la testul de 1 minut la cicloergometru (TTR) la valori peste 3200 kgm, respectiv peste 45kgm/kgcorp, pentru o reală competitivitate;
- biopsia musculară, unde se impune găsirea unui procent cât mai mare de fibre albe;
- teste psihologice, care stabilesc nivelul de funcționalitate al SNC diferențiate pentru copii (psihomotricitate, capacitate de adaptare, echilibru emoțional sa) și juniori, pentru funcții cognitive – inteligența, memorie, atenție, percepție, pentru personalitate, pentru temperament, etc. teste care nu fac obiectul procesului de selecție din cadrul niciunei școli cu profilul coregrafic al noii țări.
Am putea crede, că inteligența, memoria, atenția, etc. sunt calități de care viitorul dansator n-ar avea nevoie, totul, la nivel de selecție rezumandu-se la ”deschidere”, prin care se caută flexibilitatea articulației coxo-femurale și la detentă. La testele amintite se pot adăuga teste pentru analizatori de acuitate vizuală (ideal – vedere la ambii ochi), cu valori cât mai ridicate pentru simțul echilibrului. Nici aceste seturi de teste nu intră în preocupările profesorilor din liceele de coregrafie din țară, indicând decalajul pe care disciplinele coregrafice îl înregistrează față de activitățile sportive în general.
Având în vedere condiționarea vitezei de către sistemul nervos și a nivelului capacității de efort anaerob, subliniez faptul că ea este una dintre calitățile biometrice cu cel mai înalt nivel de determinare genetică. Viteza mișcării picioarelor evidențiază mai clar rolul factorului ereditar decât viteza mișcării mâinilor.
Deci, pentru aprecierea dezvoltării calităților de viteză este preferabil să se introducă în setul de teste pentru admitere, testul ”tapping” [11] pentru membri superioare (în perioada de vârstă de 9-14 ani), și pentru cele inferioare (în perioada de vâstă). 9-12 ani), presupus fiind din pdv științific că, la această vârstă, acțiunile pedagogice corecte organizate pot contribui la perfecționarea calităților de viteză.
Forța. Sub raportul substratului morfofiziologic, care asigură manifestarea forței, se recunosc două sisteme principale ale organismului, la care, bineînțeles, se adaugă activitatea tuturor celorlalte sisteme și aparate: sistemul nervos și sistemul muscular. Având în vedere determinarea forței de activitate a sistemului nervos central și a calității fibrelor musculare, a se vedea că în acest caz ponderea eredității este substanțială. Menționez, că există autori care socotesc forța ca având un determinism genetic tot atât de mare ca și viteza.
Privite din acest unghi, criteriile fiziologice de selecție pot fi în principal: stabilitatea prin dinamometrie a forței grupelor musculare funcționale ce trebuie să fie cât mai mare; determinarea tonusului cu ajutorul miotonometrului, diferențele cât mai mari între starea de contracție și cea de relaxare indicând niveluri funcționale bune; măsurarea amplitudinii mișcărilor articulare cu goniometrul; evidențierea capacităților efort aerob și anaerob pe baza elementelor biochimice prezentate în funcție de nivelul greutăților raportat la forța izometrică maximală; evaluarea pentru forță în regim de viteză a timpului de reacție, a cronaxiei și a electromiogramei. Toate aceste metode de evaluare a calităților unui aspirant la o profesie ce ține de domeniul coregrafic nu arată spațiul imens care nu desparte de disciplina sportivă unde toate aceste seturi de teste se efectuează în mod frecvent.
Rezistența. Aceasta este calitatea de trei categorii de factori:
- factori anatomofuncționali ce privesc funcționalitatea tuturor organelor și îndeosebi a aparatului cardiorespirator, care asigură aportul de O2 dar și a aparatului renal, ce conduce la eliminarea produșilor toxici rezultați în urma proceselor metabolice;
- factori biochimici, care privesc sistemul muscular și, îndeosebi, locurile unde se petrec transformările metabolice cu eliberarea de energie;
- sisteme nervos și în special componentele sale simpatică și parasimpatică, ce reglează procesele metabolice, inclusiv refacerea.
Factorii anatomofuncționali sunt reprezentați de: volumul pulmonar și suprafața alveolocapilară (determinarea diametrelor și perimetrelor cutiei toracice în expirație și inspirație și măsurarea capacităților pulmonare vitale, totale și reziduale); volumul cardiac determinat radiotelemetric; concentrația de hemoglobină în sânge, cunoscându-se că, după efort, valorile scad prin hemoliză; volumul sangvin total; capacitatea respiratorie maximă, determinările făcându-se cu ajutorul spirografului și al unor nomograme care permit compararea valorii în raport cu înălțimea și greutatea subiectului. Valoarea acestei determinări este măsura și de forța musculaturii toracelui: volumul expirator maxim pe secundă (VEMS); VO2 max. (volumul maxim de oxigen) interpretat în funcție de greutate corporală, sex, vârstă și cerințele impuse de ramura de sport respectiv; debitul cardiac maxim, oxigen-pulsul maxim, calculat prin raportarea VO2 max. la frecvența cardiacă maximă (FC max.), echivalentul ventilator maxim, etc.
Desigur că acești parametri, îndeosebi cei funcționali, nu sunt condiționați numai de sistemul cardiorespirator, ale căror capacități le exprimă, ci și de funcționare a sistemului nervos care coordonează funcționalitatea acestor aparate. În aceeași măsură inter și aparatul digestiv, care asigură aportul principiilor nutritive necesare proceselor metabolice energo-genetice și aparatul de expulzare a materialelor (îndeosebi aparatul renal), ce contribuie la eliminarea cataboliților, a căror concentrare în organism, la nivelul diferitelor sectoare somato-viscerale. , declanșează mecanismul de feed-back, foarte important pentru funcționalitate organică și în special pentru rezistență. În acest sens, investigarea funcției renale, care trebuie să se prezinte la un nivel cât mai ridicat, are o importanță deosebită în selecția subiecților ce vor fi supuși suportării unui efort fizic constant.
Rezultă deci că și rezistentă, deșii o calitate a biometriei perfecte, prin transformarea pe calea antrenamentului a fibrelor intermediare în fibre roșii, este genetic determinată atât de prinnța pe plan periferic a unui procent de fibre intermediare în mușchi și a dimensiunilor anatomice ale sistemului cardiorespirator, cât și prin funcționalitatea sistemului nervos central.
Rezistența este incontestabil legată de capacitatea de refacere ce poate fi exprimată sintetic prin eficiența mecanismelor hemostatice biochimice de a reface în permanență rezerva energetică, asigurând la nivel înalt procesele metabolice în toate sectoarele organismului și îndeosebi în ceea ce nu interesează în efortul sportiv la muscular și la nivel. neuroendocrină. Prin urmare sunt implicate toate aparatele și sistemele constitutive ale organismului uman. parasimpatică.
Este cunoscută în anecdotica de specialitate frecvență cu care anumiți subiecți au înregistrat în cursul timpului blocaje emoționale foarte grave, apropiate de o quasi paralizie motrică în momente de mare tensiune emoțională prilejuită de iminență fie a intrării în scenă fie a iminenței premiere. Importanța introducerii acestor tehnici în viața curentă a acestor dansatori este de maximă importanță dat fiind că întregul lor carieră va fi marcat de astfel de momente tensionate pe care, în absența unui antrenament specific, nu le pot depăși decât cu costurile disproporționate.
Îndemânarea. În accepțiunea clasică, adoptată chiar în prezentul majorității specialiștilor din domeniul disciplinelor fizice (profesori, medici, cercetători, psihologi sa), îndemânarea este considerată o calitate motrică a aparatului locomotor, exprimată prin precizia mișcărilor, respectiv a contracțiunilor musculare și adaptarea la condițiile. impuse de cerințele executării unor mișcări cu grad mare de dificultate. This, după părerea acestora, este inclusă în principal de activitate corticală, respectiv de comandă primită de mușchi pe căile motorii corticale și în secundar de musculatură însăși, aceasta fiind importantă doar în măsura în care a pus anumite proprietăți de viteză, forță și chiar de rezistență pentru a putea răspunde prompt și atinge comanda corticale primită.
Dintre testele care pot constitui criterii de stabilire a nivelului de funcționare corticale și care, implicit, furnizează informații prețioase asupra potențialului de îndemânare, subliniem în mod deosebit: testarea inteligentă; testele de personalitate și temperament; stabilitatea tipului de sistem nervos prezentat o dată cu criteriile de selecție somatofiziologică privind viteza. Un element esențial în evaluarea îndemânării îl constituie condiționarea ei de către analizatorul vestibular, implicat în menținerea echilibrului în condițiile statice și dinamice, fapt ce justifică testarea acestui parametru fiziologic în selecție (testul Romberg, statokinezimetria sa).
De asemenea, gradul de asimetrie funcțională și dominantă corticale trebuie să aveți în vedere în selecție. Pornind de la faptul că există exerciții (variații) asimetrice (Balanchine, Bournonville) și exerciții simetrice (variațiile cursurilor de în clasic în general, dar și variații ale repertoriului academic), testarea gradului de simetrie care condiționează îndemânarea prin sonda de sărituri cu rotație stânga și spre dreapta este foarte importantă. Aceeași probleme se pune și în cazul exercițiilor bazate pe turații pe pământ. Se poate dovedi că dansatorii cu un grad ridicat de asimetrie stânga (care înregistrează valori superioare de rotare spre stânga comparativ cu cele spre dreapta) au un nivel de îndemânare mai ridicat. Se apreciază că un subiect este simetric când valorile de rotare spre stânga sunt egale cu cele spre dreapta.
De asemenea, sa dovedit ca persoanele care la care predomina emisfera dreapta, respectiv stângacii, au circuite nervoase mult mai permeabile, funcționale și un grad de îndemânare sporit comparativ cu dreptacii, ceea ce justifică selectarea lor pentru disciplina sau ulterior pentru rolurile unde îndemânează se situează. pe prim-plan.
În corelație cu criteriile somato-fiziologice de selecție trebuie subliniem că în perioada de creștere, determinarea vârstei biologice are o importanță deosebită pentru cei ce se ocupă de selecție și pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor, să aibă capacitatea de efort a acestora mai strâns legată. de vârstă biologică decât de cea cronologică. Determinarea vârstei biologice este bine să se facă după cele mai științifice metode. Când însă nu la dispoziție cabinete de radiologie și medici specialiști, aceasta se poate face cu criterii mai simple, care avem totuși un grad suficient de probabilitate.
Unul dintre aceste criterii este cel somatic, care constă în compararea datelor (talie și greutate) cea care dorim să-i determinăm vârsta biologică, cu mediile pe țară ale acestor parametri. În acest scop este să se consulte tabelele oficiale necesare, referitoare la „nivelul mijlociu de dezvoltare fizică a generațiilor în creștere” (0-18 ani) și apoi să fie comparate cu datele subiectului. Când dorim să aflăm, de pildă, vârsta biologică a unui copil care, calendaristic, are 10 ani, comparăm înălțimea și greutatea acestora cu mediile înălțimilor și greutăților din tabele de referință. Dacă vom că datele acestora sunt mai mici decât cele indicate pentru vârsta respectivă, vom conchide că subiectul nu are încă 10 ani (din punct de vedere biologic); dacă mai mari, aceasta înseamnă ca subiectul a depășit vârsta de 10 ani. Se poate întâmpla ca unul dintre parametri să-l depășească pe cel din tabel, iar celălalt să fie mai mic. În acest caz se va aprecia că respectivul are, de pildă, înălțimea uneia de 12 ani (sau cât rezultă din tabelul de referință) și greutatea uneia de 9 ani ș.amd
Se pot face predicții, cu un grad suficient de probabilitate, privind evoluția creșterii în înălțime, dacă aceasta se desfășoară normal și nu este tributară vreunei boli congenitale sau contractate. Nu este recomandabil să se facă predicții înainte de 10 ani, numai de la această vârstă în sus încep să se manifeste tendințele și au loc transformările organice specifice perioadei prepubertate, care contrastează puternic cu dinamica lentă și uniformă a creșterii din ultima parte a copilăriei. Toate aceste posibilități de înregistrare a calităților motrice utilizate în procesul de selecție a pot fi folosite și în procesul de instruire evolutivă, favorizând compararea rezultatelor.
Criteriile biologice, alături de cele psihice și motrice utile selecției, bine structurate și puse la punct, oferă posibilitatea celor care realizează selecția să direcționeze viitorii balerini/dansatori/interpreți încă din faza de inițiere, către disciplina tehnică în care pot da randamentul maxim și pot. a obține performanțe la cel mai înalt nivel.
Bibliografie:
George Draper, „The Mosaic of Androgyny - Maleness in the Female and Femaleness within the Male”, The New England Journal of Medicine, Massachusetts Medical Society, 1941, volumul 225
Bota, C., Ergo fiziologie, București, Editura Globus 2000
Brill, MS, Selecția în jocurile sportive, Moscova, Editura Cultură Fizică și Sport,1980
Schmidt RA, Controlul motor și învățarea, Champain III: Cinetica umană, 1982
Blackwell Science, Journal of bone and mineral research, A six-year longitudinal study of the relation of physical activity to bone mineral accrual in growing children, volum 14/ număr 10/ 1999, https://onlinelibrary.wiley.com/doi/ abs/10.1002/jbmr.2497
Bläsing B., Puttke M., Schack T., Neurocogniția dansului, 2010
https://books.google.com/books/about/The_Neurocognition_of_Dance.html?hl=ro&id=UT2KtEAujiIC
Manual de Anatomie și fiziologie umană , Sistemul muscular , Contracția musculară și fiziologia mușchilor ,
Ernst Kretschmer, Constituția somatică, http://enciclopedia.website/ernst-kretschmer/
Science Direct , Revista Brasileira de Ciências do Esporte , Volumul 39, Numărul 2 , Aprilie–Iunie 2017, Paginile 148-159, https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0101328916000548
[1] Un studiu longitudinal de șase ani al relației dintre activitatea fizică și acumularea de minerale osoase la copiii în creștere: studiul de acumulare a mineralelor osoase de la Universitatea din Saskatchewan. În JOURNAL OF BONE AND MINERAL RESEARCH Volumul 14, Numărul 10, 1999 Blackwell Science, Inc. 1999 Societatea Americană pentru Cercetarea Oaselor și Mineralelor
[2] Proprietate generală a materialelor vii de a reacționa la acțiunea anumitor factori externi prin modificarea metabolismului. – Din fr.irritabilité,lat.irritabilitas, -atis.
[3] neotenie (biol.) 1. persistență a caracterelor juvenile în stadiul de adult. 2. ajungere a organismului la maturitatea sexuală înainte de dezvoltarea lui completă. (< fr. néoténie). DEX
[4] George Draper, „The Mosaic of Androgyny — Maleness in the Female and Femaleness within the Male” în The New England Journal of Medicine, Massachusetts Medical Society, 1941, volumul 225.
[5] Ernst Kretschmer, psihiatru german (8 oct. 1888 – 8 febr. 1964) a făcut cercetări legate de constituția somatică rămânând celebru prin ”tipologia” sa tripartită care împarte constituția fizică în tipul astenic, atletic și picnic.
[6] ANAEROBIÓZĂ (aici),1. în absența oxigenului liber din aer, oxigenul necesar este luat din alte resurse ale organismului.2. Formă de viață a unor microorganisme anaerobe.
[7] Acidul adenozintrifosforic (adenosine triphosphate) (ATP) este un element constitutiv al macromoleculelor de ADN și ARN. Este acumulatorul de energie necesare, ajutarea la înmagazin și conversia energiei celulare conform cu nevoile metabolice.
[8] Acid adenozindifosforic (adenosine diphosphate) (ADP) este un important compus organic în metabolism și e esențial în circuitul energiei în celulele vii. O moleculă de ADP consta în 3 părți importante: o fundație sub forma unui zahăr atașat unei molecule de adenină și 2 grupuri de fosfat legați de atomul de carbon numărul 5 al ribozei.
[9] Sistemul nervos central
[10] Secusa: contracția musculară simplă
[11] Testul ”tapping” constă în executarea de către subiect a unor mișcări a picioarelor în cea mai mare viteză posibilă pe o suprafață dotată cu senzori de mișcare cuplată la un computer care cuantifică valorile ca frecvența și presiunea în conformitate cu un software dedicat acestui lucru. tip de studiu.
