În ultima vreme, sub vasta cupolă a cuvântului „performance”, nu facem de cap, în lipsa unei definiții și a unor limite destul de clare. Spectacolul „Aftertaste” eu l-aș încadra sub definiția provenită din engleza britanică și folosită informal, și anume „a display of exaggerated behavior or a process involving a great deal of unnecessary time and effort; un tam-tam”. Pe scurt, „tam-tam”.

Fiind greu de supus oricărui fel de încadrare, spectacolul coregrafului Simona Deaconescu propune să spună povestea a două personaje care se dezvoltă, se dilată și se dizolvă într-o explorare.      glich-urilor universale. Experiența celor două ar trebui să ridice „întrebări despre viitorul corpului”, ele fiind descrise ca „idealiste incurabile”. Încercarea de a aborda subiecte precum această călătorie prin diferite corpuri și diferite vârste este respectabilă, însă conceptul în sine pare a fi un pic încețoșat chiar și pentru coregrafă, acestea intenționează să fie cu greu transmise publicului.

Contribuie la această confuzie a non-dansului dus la extrem și alegerea textului, care se suprapune mișcărilor imposibil de asociat coregrafiei, și care, fiind în engleză, complică în mod inutil descifrarea spectacolului. O altă inițiativă apreciabilă ar fi și sound designul acestui spectacol, bazat pe procesarea live, în mijlocul publicului, a vocilor celor două dansatoare. Rămâne însă din păcate la stagiul de inițiativă lăudabilă pentru că, sunetul fiind distorsionat excesiv și textul nefamiliar publicului, cele două devin de-a dreptul de neînțeles, ajungând la limita insuportabilului. Toate aceste straturi de încifrare, suprapuse unei arte în sine ermetică, cea coregrafică, fac imposibilă delimitarea unei fraze sau găsirea vreunui indiciu către o posibilă cheie de citire. Pe alocuri tablourile devin chiar grotești, fiind exagerat de explicite fără vreo justificare.

Deși sub deviza celor mai bune intenții și prezentate în cuvinte atractive, „Aftertaste” nu a reușit să treacă de cei patru pereți ai sălii Centrului Independent Coregrafic Linotip la brațul publicului, și pe alocuri nici măcar de marginile planșetei de dans. Acest spectacol este, în opinia mea, un tip de manifest ce se aseamănă indignării superficiale specifice vârstei adolescenței, nereușind să atingă măcar tangent ideile propuse de viziunea coregrafei.

​

​

GUST CARE PERSISTA
coregrafie: Simona Deaconescu / Tangaj Collective
suport dramaturgic: Krõõt Juurak (AT)
sound design: Denis Bolborea
performerițe: Simona Dabija , Corina Mitrovici

Co-produs de Tangaj Dance, 4Culture & WASP-Working Art Space and Production  

Co-finantat de AFCN - Administrația Fondului Cultural Național, ca parte a proiectului "Camera 0003_Linii de fugă" în 2015.

​

​